iubire LEGO

Despre iubire în lumea LEGO

“Love is Everywhere”

Iubirea şi LEGO – o asociere de termeni îndrăzneaţă. Şi totuşi, plauzibilă.

Fiind o sărbătoare de împrumut, ziua Sfântului Valentin, s-a lovit / se loveşte adesea de reticenţă, e privită ca fiind o sărbătoare artificială şi, mai ales, ca o sărbătoare a “oamenilor mari”, o sărbătoare a “îndrăgostiţilor”. Această reticenţă este explicabilă, pentru că dragostea este, mai înainte de toate, “acel ceva” foarte personal şi discret, care nu le priveşte decât pe persoanele implicate – toţi ceilalţi au propria lor poveste de iubire. Atunci de ce să îţi afişezi iubirea în public, de ce să o strigi cu voce tare dăruind inimioare de pluş? Credem că aceste acţiuni nu alcătuiesc esenţa sărbătorii, ci mai degrabă sunt “efecte secundare” inevitabile şi exagerări de marketing. Sărbătoarea aceasta are doar menirea să ne oprească puţin din goana zilnică şi să ne îndrepte atenţia înspre sentimente. Este ziua în care ne amintim că iubim anumite persoane din jurul nostru, că suntem iubiţi necondiţionat de părinţi şi nu numai, că trebuie să ne bucurăm de fiecare zi şi să iubim viaţa…

Iubirea nu are vârstă şi graniţe, de aceea e prezentă, inevitabil, şi în lumea LEGO.

…şi probabil are drept capitală Heartlake City – orăşelul LEGO Friends unde totul este roz şi toţi sunt prieteni.

LEGO Friends

Minifigurinele LEGO se iubesc, se caută şi se întâlnesc, chiar dacă fac parte din lumi diferite (sau din serii de minifigurine LEGO diferite). Spre exemplu, aceşti doi roboţei clasici. El, născut în Seria a 6-a, a aşteptat-o pe Ea un an şi o vară, până la apariţia Seriei a 11-a… şi dintr-o dată totul a devenit roz!

roboti LEGO

Dar iubirea lor nu rămâne în lumea LEGO, ci se reflectă în lumea noastră, ne molipsesc cu sinceritatea şi sentimentele lor pictate pe chip.

Haideţi să privim pentru o zi iubirea în joacă!… fără să o asociem cu lumea serioasă a oamenilor mari, fără să ne gândim la căsătorii (de o zi sau de o viaţă)…

Să ignorăm aspectele comerciale ale acestei zile şi să ne construim propria poveste de iubire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *