cadouri LEGO pentru parinti

Cadouri LEGO pentru părinţi: 3 idei pentru micii constructori

Pentru că şi părinţii au fost cuminţi anul acesta, merită să primească cele mai frumoase cadouri de Crăciun!

Iată câteva idei de cadouri LEGO® pentru părinţi, pe care le puteţi realiza folosind piesele LEGO pe care le aveţi deja acasă.

1. Ramă foto din piese LEGO

rama foto LEGO

Pentru bază, avem nevoie de câteva plăci LEGO mai mari. Nu e nevoie să căutăm o singură placă mare, pentru că mai multe plăci de mărimi diferite pot fi prinse cu uşurinţă împreună. Adăugăm, pe toate laturile, la margine, plăci de 1 stud lăţime (lungimea lor poate varia). Pentru a fixa fotografia pe care dorim să o înrămăm, vom aplica peste plăcile de 1 stud lăţime, un rând de plăci de 2 studs lăţime. Apoi o decorăm folosindu-ne imaginaţia.

rama LEGO fotografii

Pentru decorarea acestei rame, noi am ales plăci netede transparente 1 x 1 şi 1 x 2 de diferite culori, dar puteţi  folosi orice plăci aveţi la îndemână. Cu cât mai colorate cu atât mai bine!

LEGO picture frame

La sfârşit, folosind 2 cărămizi înalte, rama noastră LEGO stă frumos în picioare! Mai aveţi nevoie doar de o fotografie de familie şi e gata de dăruit celor dragi!

2. Vază LEGO

Probabil că în fiecare casă se sparge anual minim o vază şi nimeni nu e de vină, bineînţeles… 🙂 Aşadar mama s-ar bucura tare mult să primească o vază care poate fi refăcută dacă păţeşte ceva accidental… Nimic mai simplu: o vază pentru flori construită din cărămizi LEGO.

vaza LEGO

Pentru că e important ca florile ce vor fi aşezate în ea să reziste cât mai mult, reciclăm un borcan de dulceaţă. Construim apoi vaza în funcţie de dimensiunile borcanului, folosind cărămizi de 1 stud lăţime. Pe ultimul rând putem aplica plăci netede (pentru un aspect elegant) sau plăci rotunde 1 x1 în culori diferite (pentru un aspect jucăuş).

cadou LEGO

3. Suport de creioane

Iată un cadou LEGO foarte frumos cu care părinţii se pot mândri la serviciu!

suport-LEGO-birou

Pentru a fi cât mai practic, noi am construit din piese LEGO un suport de birou cu 3 compartimente: pentru pixuri, bileţele şi agrafe. Alături de cărămizile standard, am adăugat şi cărămizi tehnice şi curbate iar rezultatul este unul deosebit!

suport creioane LEGO

Căţeluşul stă de pază, de acum înainte niciun pix nu o să mai dispară!

Spor la meşterit cadouri LEGO!

P.S. Toate aceste cadouri au nevoie de un brad pe măsură… Nu uitaţi să împodobiţi bradul de Crăciun cu piese LEGO! Idei găsiţi aici: Un brăduţ jucăuş împodobit cu LEGO.

LEGO ghirlanda brad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *